miercuri, 1 februarie 2012

Nasterea.. o poveste de dragoste


Povestea de mai jos este scrisa de Ioana, una din cele mai bune prietene pe care o iubesc nespus si pe care o cunosc de mai bine de 15 ani. Si ca sa va dati seama cum schimba maternitatea o femeie trebuie sa va povestesc un pic despre ea. Pe Ioana am cunoscut-o cand era clasa a9a si eu a 11a. Nu puteai sa nu o observi pentru ca era o tipa tunsa periuta cu multi cercei in ureche. S-a intamplat apoi ca atunci cand ea a venit la Bucuresti la facultate sa stam foarte aproape si sa ajungem nedespartite uneori (se intampla sa vina pana la mine sa ia ceva si sa plece dupa o saptamana ;)). Apoi viata ne-a mai indepartat si nu pot sa nu spun reactia ei cand i-am spus ca voi avea un copil, ca voi naste natural si voi alapta: "Fata suntem niste vaci!!" :D. Asta venea nu cu rautate dinspre fata de multinationala, bine infipta in job, cu casa si viitor. La un moment dat aflu ca e plecata in tari mai calde si ca e insarcinata, in perioada in care eram si eu insarcinata a doua oara si datorita internetului am reluat legaturile stranse. Anul trecut cand a venit in tara si a stat la mine vreo cateva saptamani era deja insarcinata din nou si isi alapta in continuare fata de 1 an si cateva luni. Ce m-a frapat pe mine a fost fericirea si implinirea ei si relaxarea cu care a stat in tara mai bine de 2 luni fara sa faca un control, in conditiile unei sarcini gemelare. A nascut frumos asa cum si-a dorit si asta pentru ca intr-o tara ca Suedia se poate. Si pentru ca m-am lungit prea mult va las cu minunata ei poveste:

Dupa nasterea primei mele fetite, Ever Harmoni, la chiar cateva minute imi amintesc cu claritate, senzatia de fericire atat de completa si gandul ca voi naste din nou. Eu insami fiind sora mai mare si crescand ca fratii si cu varul meu din partea mamei, era inadmisibila imaginea ca superba fetita pe care o tineam la piept sa fie singura la parinti. Exclus.

Si asa au trecut lunile, alaptam cu o deosebita placere si dependenta de starea de calm care mi-o aducea alaptatul atat mie cat si bebelusei. Ma gandeam la o a doua sarcina bucuroasa ca aveam deja o experienta frumoasa cu prima si ma gandeam atat de sigura pe mine cum voi pluti efectiv 9 luni numai deasupra norilor de griji si frici avute prima data, cunoscandu-mi mult mai bine de data asta corpul si reactiile in timpul sarcinii. Eram in extaz de fericire cand am ramas din nou insarcinata.

Fiind vorba de o crestere in numar, ne gandeam deja la un schimb de domiciliu, si de peisaj.. chiar radicala. Nu m-am grabit deloc sa ma duc la niciun fel de control medical, vroiam sa o fac cand ne asezam in noul cuib.. si peste toate astea, ma simteam excelent. Nu atat de sprintena, avand nevoie de mai multe ore de somn si avand idei culinare cel putin originale as putea spune azi. ( nuci cu mere, croisantul cu unt il adoram si nu ma mai saturam, calamari, si carneee.. dupa care in mod normal ma lipsesc aproape complet. )

Eram dupa calculele mele, in saptamina 20 cand ma programasem sa merg la ecografia care se face in jurul acestui termen. Decisem cu sotul ca pentru pastrarea secretului sexului, caci la prima sarcina stiusem si simteam sa facem altfel de data asta. Mofturi evident, dar care trebuiesc bineinteles respectate. Doar astea alcatuiesc placerile vietii…

Si poftim supriza! Dubla bineinteles! Sarcina era doar de aproximativ 12 saptamini, dar burtica maricica pentru ca acomoda doi bebei. Gemeni fraternali.

EIII adio! la ‘stiu eu’ tot ce se intampla cu mine si cu a doua sarcina, adio incredere din partea familiei ca stiu eu mai bine ce simt.. ca de! De data asta sunt 2, nu unul. J dar recunosc ca nu m-a parasit niciodata sentimentul acela de siguranta absoluta inexplicabil si imposibil de justificat prin vorbe.. chiar si cu sarcina dubla, am plutit 9 luni, cu fetita mea de mana, impingand caruciorul ei, pe terenurile de joaca, in autobuzele aglomerate din Bucuresti, in care culmea, alte femei erau cele care gaseau atat de inadmisibil sa imi faca loc pentru carucior, unde mai pui la socoteala pentru a ma aseza, claxoane pe trecerile de pietoni, masini parcate pe trotoar a caror soferi nu se uita pe unde dau cu spatele si asa mai departe.. dar nu am tolerat niciun fel de nesimtire, mai mult ca niciodata in viata mea ardeam de curaj, nu am lasat pe nimeni sa ma insulte, sa ma judece.. Am ras la orice comentariu de prost gust si raspundeam cu drag la vorbe ca ‘ ce mila imi e de tine cu doi’, corectand cu cel mai fericit zambet pe buze ca vom fi chiar 3!!! Si ma bucur ca destule persoane au reusit sa se molipseasca de veselia care o simteam. Departe de mine sa imi plang de mila sau chiar sa acept mila, m-am considerat binecuvantata de iubire cu darul de a aduce pe lume, doua fiinte de data asta. Am petrecut mult timp cu familia, cu prieteni dragi din copilarie, la randul lor parinti, am stat la mama acasa la tara, unde am adorat simplitatea si traiul mai aproape de natura, am mers mai tot timpul in picioarele goale, am ascultat muzica in fiecare zi, nu am lasat pe nimeni sa ma prost dispuna, si nu am facut niciun fel de plan. Imi ziceam ca o sa rezolvam toate ce vor aparea cand o sa apara, si asa am facut. Si asa facem si in prezent.

La capitolul nastere, vroiam clar naturala!!!! Fara absolut niciun fel de substanta medicala.. am avut si doua carti cu care efectiv m-am hipnotizat si care am zis ca le pastrez zestre pentru fetele mele si sora mea si oricine le-ar dori sa le consulte ( acestea sunt Hypnobirthing de Marie F. Mongan si Ina May's guide to childbirth, autoare Ina May Gaskin) si clar ma vedeam nascand acasa in cada, la lumina luminarilor. O placere deosebita am avut sa vad ca ziarele vuiau de o ‘nebuna’ romanca care nascuse acasa. Cateva saptamini mai tarziu o cunosteam personal pe ‘ nebuna ‘, si o admiram sincer, si vorbind de cateva ori, am simtit cum parca am schimbat mai mult decat niste povesti despre nasteri, am simtit un schimb de energie invizibila care avea loc intre doua mame care stiau deja ca nasterea este un act de dragoste, un act intim, o uniune a corpului si a mintii, o experienta de trait in cel mai natural mod posibil.

Dar, cazul meu era dublu.. cand mi s –a rupt apa intr-o zi de luni, in jur de 8 ceasuri ale diminetii, la inceputul a celei de a 39-a saptamina de sarcina, m-am gandit calm ca voi naste azi, si cum mereu las lucruri pe ultima suta de metrii ( toata viata am fost asa, de la teme facute in pauza pana la bagaje facute aproape in aeroport) m-am gandit sa spal lucrusoarele cumparate pentru gemeni, cu detergentul special fara parfum.. (poftim de ce imi ardea mie!!!!).. asa ca am pornit masina de spalat, timp in care m-am gandit sa ma relaxez in cada.. m-am desfatat in apa nu prea fierbinte, luminari, muzica extrem de lenta.. fiind in apa, nu simteam nici un fel de durere, ba chiar din cand in cand imi mai aduceam aminte ca mi se rupsese apa.. dar relaxarea care ma cuprinse chiar alunga acest fapt real facandu-ma chiar sa ma gandesc ca poate m-am inselat.. ( imi vine si mie sa rad cand scriu acum, dar chiar asa s-a intamplat)

Se trezeste sotul. Eram tot in cada. Ii spun ca banuiesc ca mi s-a rupt apa acum o ora si ceva… dragelor, raiul in care ma desfatam s-a evaporate pur si simplu cand panica atat de departe de mine, il cuprinde pe iubitul meu sot. Acuzatii gen ca EL nu are timp sa se pregateasca. ( rad cu lacrimi ) sincer aveam de lasat macar fetita la o prietena care tocmai atunci se intampla sa fie foarte ocupata si ne cerea noua sa aducem fetita la ea, total nu in drumul spre spital. PANICA se declanseaza. Eu nu pot lua parte la asa ceva pentru ca ridicandu-ma din apa imi dau seama ca nu pot merge. Contractiile erau deja foarte puternice.. si ma suparasem ca nu voi avea timp sa usuc lucrusoarele bebeilor.. ma imbrac.. decidem sa mergem cu totii la spital.. respir adanc si ajut contractile.. nu ma impotrivesc deloc. In taxi. Barbat la volan, extrem de panicat, pilota parca un avion pentru ca… ZBURAM!!!. Sunam la mama.. ‘suntem in drum spre spital’ gata.. se da sfoara in tara.. simt fiecare emotie a lor mei care intr-un mod ciudat ma calmeaza si mai mult..

10.30 ajungem la spital.. control. 7cm dilatatia . ‘sunteti in travaliu’ sunt dusa in scaunul cu rotile in sala de nasteri. Fiind cu sarcina gemelara sunt anuntata ca in sala alaturi de mine vor asista doi doctori cateva asistente, moasa, care ma bucuram sa o cunosc de la ultima ecografie, si ceva studenti, medici in devenire. Cer sa am laptoul cu mine ca sa am muzica. Simt nevoia sa ma misc si o fac.. contractile sunt lungi, si puternice dar mult mai putin dureroase cand ma misc in voia lor. Astfel totul devine un dans. Si o placere incredibila. Refuz pitocina, provocatoare de contractii pentru ca eram deja in contractii si ma simteam foarte stapina pe situatie. Doctorita imi spune ca este spre binele meu, eu o asigur ca nu e cazul. Doctorita paraseste sala. Moasa ma ajuta sa nasc natural.

13:23 micuta (2800g) Leona Love vine pe lume si 40 minute mai tarziu, dupa alt set de contractii si rupere de apa, mai maricel (3700g) si voinicel, il iau in brate pe Tiger Will. Rupere de perineu zero, dar la o a doua nastere e de asteptat sa nu existe. Sunt euforica, rad, plang, si nu pot adormi, sunt pe skype cu familia si prietene iubite.. radiez cu minunile langa mine.

Am alaptat imediat, si am fost invatata cum sa ii alaptez pe amandoi in tandem. Bebeii nu au luat in greutate in spital, au scazut ceva mai mult de 10% din greutatea avuta la nastere, moment in care m-am vazut asaltata de panica ‘ lapte praf ACUM!’ am refuzat complet, am primit explicatiile statistice ale medicului, ca fiind doi, ca tinand cont de scaderea in greutate, trebuie sa intervina. Am considerat sa il ajut pe doctorul aflat in impas si sa ii sugerez sa incurajeze mamele sa alapteze exclusiv si sa imbunatateasca considerabil mancarea adusa tinerelor mame, pentru a porni si mari lactatia. In plus am cerut externarea. Vroiam sa ma simt acasa, fetita mea sa isi cunosca surioara si fratiorul, sotul meu sa ma alinte si ma imi gateasca. Si sa alaptez linistita. Asa am facut, cu promisiunea data doctorului ca vom reveni la spital in 2 zile pentru a-i cantari. Micutii, mult mai rasfatati acasa, reusesc sa nu mai scada in greutate ba chiar sa puna impresionantele greutati de 30 si 40 de grame. De data asta vorbesc cu o asistenta-moasa care are numai cuvinte de lauda si ma asigura ca sunt o mama incredibila si asemeni si copiii. Incep sa plang. De bucurie evident. Dar ce bine mi-au prins acele vorbe in acel moment.

Astazi Leona si Tiger doar ce au sarbatorit impreuna asa cum o sa o faca tota viata, ziua lor de nastere.. primul an de viata!

Inca sunt alaptati.

Oriunde va decideti sa nasteti, dragi viitoare mamici, nu lasati pe nimeni sa decida pentru voi, aveti incredere in corpul vostru si instinctul de mama, pentru ca ele sunt in voi si va vor ajuta, ascultati sfaturi dar nu acceptati daca nu vi se potrivesc. Radeti intotdeauna, de voi insiva, de vorbe, de situatii, de tot.. Creati si traiti-va propria si unica voastra experienta.. Traiti-va viata voastra nu a altora. Alaptati copiii, este cel mai slubim gest de afectiune pentru amandoi, este o comunicare fara gres intre mama si prunc.

Undeva in mine traieste convingerea ca lumea a devenit mai buna cu acesti copii adusi pe lume, ca si eu la randul meu am devenit un om mai bun.

Multa dragoste si armonie.

I.M.


Nu pot sa mai spun decat ca o iubesc enorm pe aceasta mamica si ca sper ca postarea aceasta sa ajute moral viitoarele mamici.

Cu drag,

Nicoleta, mami de Lilu, Tesa si viitor bebe3.

10 comentarii:

  1. Povestirea aceasta ar trebui printata si agatata pe usile din maternitati in locul acelor discursuri oribile si in locul pozelor cu biberoane cu lapte praf. Jos palaria pentru asa o mama sigura pe ea si simturile ei!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce emotionant, chiar nu stiam pe nimeni cu sarcina gemelara sa nasca natural! Asemenea povesti de viata merita citite de cat mai multe viitoare mamici, tatici, bunici si medici:).Totul ar parea mult mai firesc si minunat.Multumim Lilu pt postare, e fantastica!

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu sunt bucuroasa ca am convins-o sa scrie si ca a scris asa frumos! Am postat aici pentru ca ea nu are blog, dar as vrea sa-l citeasca multe mamici si viitoare mamici ca sa avem si exemple pozitive si frumoase care sa dea incredere mamicilor ca se poate!

    RăspundețiȘtergere
  4. m-a emotionat pana la lacrimi.asa curaj si stapanire de sine rar intalnesti.felicitarile mele.

    RăspundețiȘtergere
  5. minunat! sa le ajute dumnezeu si pe mai departe, iar tie....sarcina usoara!!! ne bucuram mult pt tine

    RăspundețiȘtergere
  6. a nascut in romania??? ca nu imi suna a poveste de romania.
    foarte frumos. si noi mamicile trebuie sa imvatam sa ne cerem drepturile si sa aparam principiile in care credem. pentru ca o nastere care nu e asa cum te asteptai, cum iti doreai, lasa urme si regrete....iar alaptarea, e cel mai minunat lucru!!! cel mai sublim gest, cea mai emotionala si divina cale de comunicare mama-bebe.

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumim frumos pentru toate detaliile si felicitari pentru ca ai avut curaj sa te impui la spital. Sa fiti toti fericiti! Neaparat dau share!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ligia, asta e povestea prietenei mele Ioana! Norocul ei a avut ca a nascut in Suedia si acolo ti se asculta dorintele.

      Ștergere
  8. Wow, am fost fermecata de poveste! si la sfarsit am descoperit ca ioana mi-a fost colega de facultate!! era foarte nonconformista atunci!! ma bucur ca e asa implinita si fericita!! o felicit pentru realizarile ei si mai ales pentru cele trei mici minuni cu nume atat de frumoase si deosebite

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...